Trei zile cumplite! !

Trei zile mortuare au trecut prin mine ca un cortegiu …
Și am rămas ca un drum spre un neștiut cimitir …
Nebunia îmi cânta la ureche crudul solfegiu. .
Și bulversarea năvălește și mă presează mai abitir

Cumplit doare Golgota acolo in coșul de piept
Când ochii mei plang Dolorosa in greaua urcare. .
Ce pot acum dupa mormânt sa sper, sa aștept? !
Ce sa mai cred când visele fără de veste îmi moare? !

A pierit Preaiubitul nostru răstignit pe o cruce…
Țintuit de privirile noastre pline de blesteme și ură…
La piciorul de lemn nu am îndrăznit a ma duce…
Că fricile și neputințele infipt in pământ mă ținură. .

Imi urca si acum una ca o năpârcă pe picior si pe spate…
Sunt singur între multi si înghesuit in pustiu…
Nici măcar un mâine nu pot a-mi socoate. .
Un azi sa trăiesc, nu mai pot, nu mai știu

Întrezăream o Împărăție cu totul și totul aleasă…
Cu Învățătorul urcat pe puntea de barca ca tron. .
Un norod îmbucurat cu libertate și belsugul pe masă…
Dar iată ca domnia aceasta a pulsat și s-a stins in ruginitul piron. .

Sub zgâțăirea de naos ceresc prăbușit peste toate. .
Ma încurc iarași printre mreje aruncate cândva in uitare…
Rațiunea, credinței din mine ochii cu sfredel ii scoate
Iar frustrarea și regretul sunt singura mea alinare. .

Nu voi mai trece nicidecum pe lângă grădini cu măslini …
Nici in odaia de sus nu voi mai sta cu cotul pe masă…
Voi umbla doar prin iazuri secate și văi cu ciulini. .
Voi face amărăciuni in viața deacuma o trainică casă…

Nu voi mai vedea mulțimi cu crengi de finic alergând. .
Nici gloate așezate linistite in ascultare pe munte…
Nu voi mai vedea ochii deschiși sau ologi
mergând …
Perspectivele mele sunt de-acuma negre și crunte

Nu îmi voi mai burduși inima cu vorbe încărcate de bine …
Nici nu voi mai face la o vorba între oameni minuni…
Nu voi mai avea catarg când barca in furtuna o sa se-ncline. .
Stihiile vor izbi in mine cu forță din negre genuni. .

Am pierdut tot ce aveam mai de preț in ceasul fatidic. .
Și poate inca nu am înțeles de fapt ce am pierdut. .
Când condamnat Sfântul după un fiasco juridic…
Eu am tăcut și tăcerea a fost argintul ce l-a vândut …

Offf …lumii încremenite haideți de cadeți peste mine vârtej …
Durerile îmi lecuiți cu tăișuri de sabie sau lapidare cu pietre. .
Striviți-mi suspinul din ochii miopi și uscatul gâtlej …
Peste pământul trupului meu ridice -se fundații de vetre!

Peste mormântul crezului meu piatra a cazut nemișcată …
Putreziciunea oricărui gând și -a câștigat pe deplin teritoriu. .
Mai poate fi oare vreodată de ceva sau cineva descuiată? !
Va fi oare vreun fapt prin puteri și adevăr meritoriu? !

Răspuns îmi vine din înălțimea țărâni udate pe obrazul sidefiu. .
Iubitoarea Maria cu mirosul de nard pe ale sale suvițe. .
Îmi spune printre sughițuri de emoție și tresăltare că-I viu …
Și toate mi se încurca prin minte ca suveica in ițe …

In frumoasa grădina in zorii vocea Lui a chemat-o pe nume. .
Și mâinile ei au vrut sa îl oprească pentru totdeauna la ea…
Dar El i-a spus ca pe fiecare din noi spre Galileea sa ne îndrume. .
Acolo iarasi ca și mai inainte îl vom vedea!


Ohhh Doamne…ohhh Doamne…ce veste măreață
Ce piatra de mormânt ai dat cu un cuvânt la o parte. .
Ce cuptoare aprinse in mine, ce sloiuri masive de gheață. .
Ai aplanat prin inviere in inima acestor gànduri deșarte! !

Ce cumplită trăire a fost cu Tine in moarte…
Ce cumplita mi-ar fi fost moartea cu Tine-n mormânt. .
Ce teribilă soarta ar fi trebuit sufletul meu o vesnicie să poarte. .
Ca nu a crezut îndestul pe Cel ce a spus Eu sunt acela ce sunt! !

Amin!